Românii de pretutindeni, care nu cunosc limba română, declarați admiși la studii universitare de licență, masterat și doctorat vor frecventa anul pregătitor de limba română.
Candidații care au bune cunoștințe de limba română pot obține certificarea printr-o evaluare (nivel minim B1) organizată în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava sau altor universități acreditate, lectoratelor de limba română ale Institutului Limbii Române ori prin Institutul Cultural Român.
Candidații care prezintă acte de studii românești aferente unor programe de studii cu predare în limba română sau acte de studii, situații școlare atestând cel puțin patru ani de studii consecutivi urmați în limba română, într-o unitate/instituție de învățământ din sistemul național din România sau străinătate, sunt exceptați de la obligația de a prezenta rezultatul evaluării competențelor de limba română. De același drept beneficiază titularii certificatelor sau atestatelor de competență lingvistică nivel minum B2 eliberate de Institutul Limbii Române.