I. Programele de studii
Programele de studii pentru care se organizează concurs de admitere sunt:
- Studii universitare de LICENŢĂ (durata studiilor de 3 ani)
- Studii universitare de masterat (durata studiilor de 2 ani)
- PROGRAME DE CONVERSIE PROFESIONALĂ (durata studiilor de 2 ani)
IMPORTANT:
- Pentru programele de studii de licenţă (IF) şi masterat, numărul de locuri este orientativ, până la aprobarea prin HG a cifrei de şcolarizare şi distribuirea prin OM a locurilor bugetate pe universităţi.
- Se vor asigura burse sociale candidaţilor care îndeplinesc criteriile de acordare a burselor, din fondurile alocate cu această destinaţie de MENCS şi din proiectele europene cu finanţare nerambursabilă, în valoare de minim 300 lei. De aceste burse pot beneficia studenţii care au depus la dosar diploma de bacalaureat în original sau adeverinţa de absolvire în original (pentru promoţia anului în curs, dacă liceul nu a eliberat diploma de bacalaureat), cu condiţia să nu fi urmat un alt program de studii pe locuri bugetate.
II. PROBE DE CONCURS:
II.1. LICENȚĂ
Pentru programele de studii de la ambele domenii media de admitere se calculează astfel:
Proba 1: Media Examenului de bacalaureat 50%
Proba 2: Nota obţinută la examenul (scris) de bacalaureat la Limba şi literatura română 50%
Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să promoveze și Interviul de testare a cunoștințelor și capacităților cognitive, probă finalizată cu Admis/Respins. Interviul va fi susţinut în faţa a doi membri ai comisiei de admitere, prezenţi în sala de înscriere, care vor acorda calificativul de tip admis/respins înscris în fişa candidatului.
Criterii de departajare:
Pentru departajarea candidaților cu medii egale, se va ţine seama de:
- media generală a examenului de bacalaureat;
- nota obţinută la examenul (scris) de bacalaureat la Limba şi literatura română;
- nota cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat la o altă probă scrisă;
- bacalaureat într-o limbă străină recunoscut de Minister;
- atestat de limbă străină cu recunoaştere internaţională.
Comisia va acorda calificativul de tip Admis/Respins înscris în fișa candidatului.
II.2. MASTERAT
Pentru toate programele de masterat, candidaţii vor susţine un interviu de testare a cunoştinţelor, a capacităţilor cognitive şi a competenţei lingvistice (proba 1). Interviul se susține în ziua înscrierii și se finalizează cu acordarea calificativului ADMIS sau RESPINS. Numai candidații declarați admiși la proba 1 vor fi luați în calcul pentru proba 2.
Media de admitere se calculează astfel:
Proba 1: Interviu (Admis/Respins)
Proba 2: Media examenului de licenţă (100%)
Criterii de departajare:
Pentru departajarea celor cu medii egale, se va ţine seama de:
- media notelor din anii de studii;
- nota obţinută la proba 1 de licenţă (Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate);
- atestat de limbă străină cu recunoaştere internaţională.
Comisia va acorda calificativul de tip Admis/Respins înscris în fișa candidatului. Numai candidații declarați admiși la proba 1 vor fi luați în calcul pentru proba 2 (dosarul admiterii).
II.3. CONVERSIE PROFESIONALĂ
- Formula de calcul a mediei de admitere: media de admitere este media examenului de licenţă/diplomă.
- Criterii de departajare:
Pentru departajarea celor cu medii egale, se va ţine seama de:
- media notelor din anii de studii;
- nota obţinută la proba 1 de licenţă (Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate);
- atestat de limbă străină cu recunoaştere internaţională.
III. TAXE:
Taxa de înscriere: 125 lei pentru înscrierea la un singur program de studiu; 200 lei pentru înscrierea la mai mult de un program de studii (ZI sau ID), indiferent de domeniu și de numărul acestora.
- Taxa de înmatriculare la admitere: 125 lei. Candidații cu Certificat de participare la concursul „Student pentru o zi” în anul curent vor achita o taxă de înmatriculare de 50 de lei.
- Studenţii admiși în regim cu taxă vor achita la înmatriculare şi un avans de 350 lei din taxa de şcolarizare pentru anul I.
Taxe de şcolarizare valabile începînd cu anul I, an universitar 2017-2018:
- Ciclul I, studii universitare de licenţă: 2.900 lei
- Ciclul al II-lea, studii universitare de masterat: 3.000 lei
- Ciclul al III-lea, studii universitare dedoctorat: 4.500 lei
- Programe de conversie profesională: 2.950 lei
IV. CALENDARUL EXAMENULUI DE ADMITERE:
SESIUNEA IULIE 2017
Nr. crt. |
Activitatea |
Data |
1. |
Înscriere |
10-21 iulie, fără sâmbătă și duminică |
2. |
Afişare rezultate |
21 iulie |
3. |
Depunere contestaţii |
22 iulie, orele 08.00 – 12.00 |
4. |
Afişare rezultate după contestaţii |
24 iulie |
5. |
Înmatriculări |
24 – 28 iulie |
6. |
Afişare rezultate finale |
28 iulie |
SESIUNEA SEPTEMBRIE 2017
Nr. crt. |
Activitatea |
Data |
1. |
Înscriere |
6-14 septembrie, fără sâmbătă și duminică |
2. |
Afişare rezultate |
14 septembrie |
3. |
Depunere contestaţii |
15 septembrie, orele 08.00-12.00 |
4. |
Afişare rezultate după contestaţii |
15 septembrie |
5. |
Înmatriculări |
18 – 20 septembrie |
6. |
Afişare rezultate finale |
20 septembrie |